"Noi nu-l vom vota (bugetul pe 2014 - n.r.). Mai mult, o sa initiem o motiune pe tema involutiei economice, a cresterii fiscalitatii, in care vom cere chiar retragerea bugetului", a afirmat Blaga luni, inainte de sedinta BPN, intrebat daca opozitia va vota bugetul, transmite MEDIAFAX.

El a spus ca USL vine cu cea mai proasta constructie bugetara, care este criticata de tot mediul de afaceri, aratand ca nimeni nu este multumit de aceasta constructie propusa de premierul "Ponta zapciul".

"Ei vin cu cea mai proasta constructie bugetara, criticata de absolut tot mediul de afaceri, ca discutam de Camere de Comert Romano-Americana, de Asociatia Investitorilor Straini, de Consiliul Fiscal. Nimeni nu este multumit de aceasta constructie bugetara propusa de acest premier Ponta zapciul, taxe peste tot ce misca in tara asta. Nu are niciun fel de intentie de a reduce presiunea fiscala, de a reduce inflatia, de a reduce mai ales aceasta grea apasare pe tot mediul de afaceri, care este a treia fiscalitate pe forta de munca din Europa", a mai spus Blaga.

Presedintele PDL a lansat duminica un apel catre "toti parlamentarii de buna credinta", cerandu-le acestora "sa blocheze toate masurile propuse de Ponta in proiectul de buget", Blaga spunand ca bugetul pe anul viitor, asa cum este creionat acum, este unul "fanariot" si "ipocrit".

PDL a anuntat din 4 noiembrie ca in aceasta saptamana va depune la Camera Deputatilor o motiune simpla pe tema situatiei economiei nationale.