Din cauza disputelor din sala, la reluarea sedintei, joi dimineata, lucrarile au fost intrerupte pentru o scurta pauza in care sa se ajunga la un acord privind modul de lucru.

"Am luat pauza pentru a stabili un mod de lucru mai rapid, sa gasim o formula, sa nu ne cramponam de o virgula, de un punct", le-a spus ziaristilor pe hol deputatul PNL Mircea Dolha, transmite MEDIAFAX.

El a fost intrerupt de senatorul PSD Gabriela Firea, care iesise la randul sau din sala comisiei si care i-a spus lui Dolha sa nu dezinformeze presa.

"Nu ne cramponam, domnule deputat, de o virgula. Eu cred ca dezbaterea e importanta, s-au modificat paragrafe intregi, nu virgule. Am modificat substantial continutul, nu virgulele. Vrem sa ne facem datoria pe care am primit-o in plen, nu sa vizualizam, cum ati facut dumneavoastra, vrem dezbatere, nu vizualizare", a spus Firea.

Ea a declarat presei ca PSD vrea dezbatere pe toate capitolele, iar ceilalti propun doar "vizualizarea" textului.

"Noi vrem dezbatere pe toate capitolele, iar dansii propun doar sa vizualizam repede. Nu sunt modificari de virgula, sunt de substanta", a mai spus Firea.

Pauza a fost scurta, iar comisia si-a reluat dezbaterile cu usile inchise.

Sedinta Comisiei parlamentare privind Rosia Montana a fost suspendata, miercuri noaptea, dupa ce reprezentantii PP-DD au avut o discutie cu Gabriela Firea pe hol si n-au mai participat la lucrari cand s-a verificat cvorumul, iar PNL i-a acuzat pe acestia de "tradare".

Presedintele Comisiei, Darius Valcov, a anuntat, miercuri noaptea, dupa mai mult de zece ore de la debutul sedintei, ca aceasta a fost suspendata din lipsa de cvorum.

"Am mai ramas doar noua colegi in sala, s-a cerut prezenta si s-a constatat ca nu indeplinim conditiile de cvorum. Vom relua dezbaterile maine dimineata (joi dimineata - n.r.), la 10.00", a afirmat Valcov.

El nu a vrut sa spuna cine a lipsit, precizand insa ca s-a cerut de doua ori verificarea cvorumului si s-a constatat de fiecare data ca acesta nu este indeplinit.

Deputatul PNL Cristina Pocora, vicepresedinte al comisiei, a spus ca toti cei cinci reprezentanti ai PNL au fost prezenti si au sustinut continuarea dezbaterilor. Ea a reiterat punctul de vedere al PNL ca proiectul trebuie respins. Ea a spus ca au mai fost prezenti reprezentantii UDMR si cei ai celorlalte minoritati nationale.

In privinta reprezentatilor PP-DD, deputatul PNL Micea Dolha a spus: "Cei de la PP-DD au tradat".

Nerealizarea cvorumului a fost constatata dupa ce senatorul PSD Gabriela Firea a avut o scurta discutie pe hol cu deputatul PP-DD Tudor Ciuhodaru si cu senatorul PP-DD Constantin Popa, toti trei fiind membri ai comisiei. In timpul discutiei, Ciuhodaru a fost apelat pe telefonul sau si a plecat, iar Firea i-a aratat ceva pe propriul telefon mobil senatorului Popa.

Imediat dupa acest moment, din sala comisiei a iesit Darius Valcov, care a anuntat suspendarea sedintei din lipsa de cvorum.

Intrebat de ziaristi de ce a disparut din cvorum, senatorul PP-DD Constantin Popa a spus: "Nu am disparut nicaieri, am iesit pe hol cu domnul doctor (Tudor Ciuhodaru - n.r.) sa ne consultam. Am stat, am discutat. Pana ne-am consultat, ne-am trezit cu sala goala".

El a mai declarat ca PP-DD este categoric impotriva proiectului si nu are cum sa boicoteze lucrarile comisiei. Conform lui Popa, in sedinta de joi PP-DD va vota impotriva.

In ceea ce priveste acuzele PNL de tradare, el a spus: "PNL poate sa ne acuze de orice, dar PNL, la urma urmei, face parte din USL. Noi n-avem cum sa tradam, noi suntem in opozitie, nu avem o alianta cu PNL."

Initial, el a admis ca a avut o discutie cu Gabriela Firea, dar a sustinut ca nu a vazut nimic pe telefonul acesteia.

"Pot sa cred ca colegii ne-au intins o mica capcana. Putem sa ne-o asumam si pe asta pana la urma", a mai spus senatorul PP-DD, referindu-se la constatarea lipsei cvorumului.

In finalul declaratiei, el a negat ca ar fi avut vreo discutie cu Gabriela Firea.