"Eu imi permit si mi-am permis doar sa atrag atentia colegilor de la PSD - nu o sa o fac niciodata, insa, fata de ceilalti - asupra faptului ca sunt multe momente in care singura problema a coalitiei este de fapt prezenta. Suntem atat de multi incat suntem convinsi ca nu e nevoie de fiecare dintre noi si fiecare e convins ca vine celalalt la comisie sau la vot si ne trezim - norocul nostru ca nu vine si opozitia - dar ne trezim in situatii foarte greu de explicat opiniei publice", a spus Ponta, potrivit MEDIAFAX.
El a precizat ca, in cazul unor grupuri parlamentare mari, asa cum sunt in acest moment grupurile care sustin Guvernul, exista aceasta problema, a faptului ca, find foarte mari, fiecare are impresia ca celalalt va veni la vot sau la comisie.
"Va rog sa nu o luati ca pe un repros al Guvernului la adresa Parlamentului, ci doar ca pe o rugaminte a mea catre grupurile parlamentare care sustin Guvernul de a incerca - eu sunt obligat sa asigur prezenta ministrilor, a secretarilor de stat si o fac - va rog pe dumneavostra sa fiti prezenti ca sa ne sprijiniti in momentele importante. Cred ca e un raport corect intre Parlament si Guvern", a spus Ponta.
Ponta a facut aceste declaratii in sala complexului expozitional din Mamaia, in fata a circa 150 de parlamentari USL.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Ponta: Sunt momente in care singura problema a coalitiei este prezenta.