"Cred ca se poate achita foarte bine de sarcinile dificile. Spre deosebire de presedintele Traian Basescu, eu i-am trasat sarcini care tin de transporturi. Am vazut ca, din graba, presedintele i-a trasat sarcini care tin de alte ministere", a spus Ponta, potrivit MEDIAFAX.

El a precizat ca, miercuri dimineata, se va afla la sediul Ministerului Transporturilor pentru a discuta cu noul ministru obiective concrete pe termen scurt si mediu.

Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, in interventia la scurta ceremonie de investire in functie a noului ministru al Transporturilor, ca ii doreste Ramonei Manescu mult succes si isi exprima speranta ca nu va "mai avea aprecieri de tip Crin Antonescu legate de DNA".

"In primul rand va felicit pentru numirea in functia de ministru si cred ca ar trebui sa priviti la patru lucruri: privatizarea CFR Marfa, absorbtia fondurilor europene, tronsonul Nadlac-Arad, pentru ca restul tronsoanelor de la Sibiu sunt in executie, si metroul bucurestean", a spus Basescu, dupa ce Ramona Manescu a rostit juramantul de investitura in functia de ministru al Transporturilor.

Crin Antonescu, liderul PNL si presedintele Senatului, a plecat de la ceremonia de depunere a juramantului de catre noul ministru al Transporturilor, Ramona Manescu, desfasurata la Palatul Cotroceni, inainte ca seful statului, Traian Basescu, sa isi tina discursul specific pentru aceste ceremonii.

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, duminica, ca "toata lumea" a constat existenta unui sir de coincidente legate de multiplicarea dosarelor liberalilor la DNA, el adaugand ca "unii chiar ne ameninta cu asta, saluta treaba asta, uite ce frumos, ce le-a mai tras-o liberalilor".