"Mi se pare putin deplasat, nu in ceea ce ma priveste, ci in ceea ce priveste pozitia unui ministru, sa fie chemat pana la DNA pentru a da o astfel de declaratie. Dar, fiind un om ca toti oamenii, am venit si am dat aceasta declaratie. I-am spus si domnului procuror ca se putea face asta si fara sa chemi un demnitar al statului roman la DNA, mai ales ca stiti si dumneavoastra ce inseamna asta ca imagine publica si ca aspect in media", a spus ministrul Transporturilor, la iesirea de la DNA, in jurul orei 9.45, transmite MEDIAFAX.

In privinta celor declarate anchetatorilor, Relu Fenechiu a spus ca "procurorii au vrut sa stie anumite atributii (ale lui Preda - n.r.) si daca la un moment dat era normal sa se gaseasca intr-un anumit loc".

Ministrul Transporturilor a spus ca nu poate da mai multe detalii, fiind vorba despre un dosar in lucru.

"Nu-mi cereti sa va dau mai multe detalii, pentru ca ma cheama iar baietii astia si ma intreaba de ce v-am dat mai multe detalii", a explicat Fenechiu.

Citeste si: Fenechiu, audiat la DNA intr-un dosar legat de scurgeri de informatii