[UPDATE]
Reprezentanti din 24 de organizatii judetene ale PRM au participat, sambata, la o sedinta extraordinara a Consiliului National, la care s-a decis revocarea presedintelui partidului Corneliu Vadim Tudor si a conducerii PRM, C.V. Tudor declarand, de pe alta parte, ca reuniunea e nestatutara, ilegala.

Acest for a hotarat revocarea presedintelui PRM, Corneliu Vadim Tudor, precum si a Biroului Politic si a Comitetului Director al partidului. De asemenea, potrivit sursei citate, s-a decis alegerea unui Birou Politic intermar care sa asigure conducerea partidului pana la organizarea unui congres extraordinar, care ar putea avea loc pana cel tarziu in toamna acestui an, unde vor fi organizate alegeri pentru functiile de presedinte, prim-vicepresedinte, vicepresedintii si secretarul general al PRM.

Funar va fi membru in Biroul politic interimar. Intr-o declaratie facuta sambata presei, Corneliu Vadim Tudor a sustinut ca reuniunea de la Palatul Parlamentului este nestatutara.

"Ce au facut ei acolo e nestatutar, e total ilegal, (...) pretind ca sunt sefi de filiale, nu sunt asa ceva (...). Pe mine nu ma poate inlocui nimeni din aceasta functie, chiar si numai pentru simplul motiv ca sunt presedintele fondator al partidului si marca PRM e inregistrata la OSIM pe numele meu", a spus Corneliu Vadim Tudor.

Corneliu Vadim Tudor a sustinut totodata ca este vorba de "o facatura", in spatele careia s-ar afla PSD.



Nemultumitii ii reproseaza fondatorului PRM ca a ingropat partidul, iar printre cei aflati in acest moment in sedinta, termenul de "vadimist" este folosit ca insulta, scrie evz.ro.

Plenara Extraordinara a Cosiliului National al PRM discuta despre suspendarea actualei conduceri a partidului, instalarea unei conduceri interimare si organizarea, in toamna, a unui Congres Extraordinar care sa aleaga un nou lider. Mari sanse are presedintele PRM Cluj, Gheorghe Funar, prezent, de altfel, la sedinta.

De cealalta parte, Corneliu Vadim Tudor nu recunoaste valabilitatea sedintei de astazi, care nu a fost convocata de Biroul Politic al PRM, asa cum este statutar. Acesta a mai amenintat ca va desfiinta partidul.