Antonescu a spus ca Traian Basescu are declaratii "deviante".

"Nu mai sunt dispus sa comentez toate elucubratiile domnului Basescu. Are declaratii deviante, nu ma intereseaza. Sunt dispus sa discut, o fac de cate ori aveti disponibilitatea dumneavostra, despre atributiile presedintelui, despre modificarile Constitutiei in sensul acesta, despre sensul, semnificatia, justificarea lor. Asta, da, discut. Mahalagismele, fie si ale domnului Basescu, nu le discut", a spus Antonescu, potrivit MEDIAFAX.

El a sustinut ca in sedinta USL de miercuri dimineata, la care a participat si premierul Ponta, nu s-a discutat despre intentia presedintelui Traian Basescu de a declansa un nou referendum pentru Parlament unicameral cu maximum 300 de alesi.

"Noi discutam despre solutiile USL in domeniul guvernarii, in domeniul procesului constitutional, in domeniul regionalizarii, adica lucruri care intereseaza pe oameni, care stau in responsabilitatea noastra si pe care noi ne-am angajat sa le facem. Aventurile, episoadele domnului Basescu nu stau nici in atributiile noastre, nici in preocuparile noastre", a spus Antonescu.