Prezent, joi, la Galati, pentru dezbaterea temei "Viziunea economica si solutiile PDL pentru mediul de afaceri din Romania", Vasile Blaga a fost intrebat daca ar vrea sa candideze pentru functia de presedinte al Romaniei, el raspunzand ca nu isi doreste "o astfel de functie".
"Aici nu merge dupa dorinte. Cinstit, nu imi doresc o astfel de functie. Cred ca as fi mai potrivit intr-o sfera executiv-reala, daca analizez si functiile pe care le-am ocupat in trecut. Dar, pana la urma, noi suntem o echipa si echipa hotaraste aceste lucruri", a spus Vasile Blaga.
De asemenea, liderul PDL a afirmat ca partidul pe care il conduce isi va desemna candidatul la alegerile prezidentiale pana la sfarsitul anului.
"Sunt inscrieri pentru alegerile europarlamentare si am vazut ca sunt destul de multi colegi care vor sa candideze. Avem timp pana spre sfarsitul anului. Tot pana atunci avem termen pentru a desemna si candidatul pentru alegerile prezidentiale. Vor fi alegeri in partid, iar cei care vor dori sa onoreze o astfel de candidatura o pot face", a declarat, intr-o conferinta de presa, Vasile Blaga.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Blaga: Nu imi doresc functia de presedinte al Romaniei.