Premierul Victor Ponta a declarat, dupa ce a participat la discutiile de la Curtea Constitutionala privind procedura desemnarii judecatorului din partea Romaniei la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), ca selectia de catre comisia constituita de Guvern ar fi mult mai rapida deoarece la CSM a fost propusa o perioada de doua luni doar pentru desemnarea unor "bieti" procurori din Romania, iar Consiliul se confrunta permanent cu probleme de cvorum.

Potrivit premierului, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii ar fi sustinut ca in Constitutie este prevazut ca CSM propune judecatorii, dar ca el a sanctionat imediat "eroarea", aratand ca de fapt Constitutia stabileste doar ca CSM inainteaza presedintelui tarii astfel de propuneri, deci nu este vorba de judecatorul la CEDO.