Tokes Laszlo a declarat, sambata, la Cluj-Napoca, la Adunarea Generala a Delegatilor PPMT, ca reprezentantii conducerii UDMR "ridica glasul numai atunci cand le este ingaduit si apoi continua jocurile lor meschine in Bucuresti", transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Nomenclatura UDMR abuzeaza de increderea comunitatii maghiare si de sentimentul comunitatii maghiare, care este indusa in eroare de demagogia de unitate a UDMR. UDMR este folosita de puterea Ponta si de post-comunisti ca o minoritate comoda prin care se poate demonstra ca in Romania s-a rezolvat problema minoritatilor. Ei sunt elevi cuminti, ridica glasul numai atunci cand le este ingaduit si apoi continua jocurile lor meschine in Bucuresti. Aceasta este politica de tip bizantin a maghiarilor din Romania", a spus Tokes.

Potrivit acestuia, premierul Victor Ponta a declarat in mai multe randuri "ca nu sta de vorba cu alti maghiari decat cu UDMR", singura formatiune maghiara care este binevenita in Parlamentul Romaniei.