"Din punctul nostru de vedere, relatia dintre Parlamentul Romaniei si Parlamentul Ungariei este mult mai importanta decat comportamentul emotional al unor politicieni din ambele tari. Am considerat oportun in acest moment sa nu avem nicio reactie in afisarea, arborarea unui steag care nu apartine heraldicii si simbolisticii romanesti din Parlamentul Ungariei, este o chestiune pe care statutul respectiv o decide", a precizat Valeriu Zgonea, dupa sedinta Biroului Permanent al Camerei Deputatilor.

El a aratat ca Biroul Permanent al Camerei si liderii grupurilor parlamentare au decis in unanimitate sa "nu intre in aceasta disputa", transmite MEDIAFAX.

"Decizia a fost luata in unanimitate, astfel incat Parlamentul Romaniei considera ca aceasta a fost o reactie emotionala a unor politicieni, un joc de copii, noi nu intram in aceasta disputa. Nu traversam cea mai fericita perioada a relatiilor dintre Romania si Ungaria, dar asta nu inseamna ca trebuie sa adancim groapa pe care unii incearca sa o sape intre cele doua apropiate state vecine si prietene", a precizat Zgonea.

Valeriu Zgonea a mai spus ca ministrul Afacerilor Externe Titus Colatean si Guvernul Romaniei au avut o reactie puternica, "suficient de matura si echilibrata".

"Din punctul nostru de vedere, daca vrem sa avem o reactie, le-am si propus colegilor mei sa facem, in fata, un ansamblu in care sa avem steagurile fiecarui judet, heraldica si simbolistica fiecarui judet, este si o mandrie daca vreti locala si o onoare si in interesul fiecarui cetatean sa vada in fata Parlamentului Romaniei, asa cum vedeti si in fata Palamentului ungar, simbolistica fiecarei comunitati din care provenim noi", a precizat Zgonea.

El a aratat ca propunerea sa a fost acceptata in unanimitate de catre Biroul Permanent al Camerei si de liderii de grup si urmeaza sa se consulte si cu presedintii de Consilii Judetene, precum si cu Uniunea Nationala a Consiliilor Judetene din Romania, sperand ca acest proiect sa fie aplicat in cateva luni.

Zgonea le-a precizat ziaristilor ca propunerea privind arborarea steagurilor judetelor are la baza modelul pe care l-a vazut atunci cand era student, dupa revolutie, in anumite parlamente in care, timp de doua saptamani, erau ridicate mai sus steagurile unei anumite regiuni.

"Pentru mine, ca oltean, ar fi o mandrie ca sa vad macar o data, timp de doua saptamani, arborat steagul judetului Dolj", a spus Valeriu Zgonea, aratand totodata ca Harghita si Covasna au heraldica si simbolistica aprobata de statul roman.

Zgonea a mentionat ca si reprezentantii UDMR sustin proiectul propus de el.