Gala emisiunii de la Kanal D a avut, data trecută, ca temă pentru frumoasele concurente nunta, temă pe care toate au adorat-o și pe care au luat-o în serios. Cele mai multe dintre ele au pregătit momente de senzație în compania partenerilor de viață, iar cele care nu au procedat în felul acesta, au făcut câteva dezvăluiri despre viața personală care i-au lăsat mască pe fanii Bravo, ai stil.


Carmen Negoiță a spus „DA!”

Una dintre concurentele care a reușit să impresioneze nu doar prin intermediul ținutei pe care a ales-o, ci și prin intermediul declarațiilor pe care le-a făcut a fost Carmen Negoiță. Frumoasa vedetă a fost cerută zilele trecute în căsătorie de către iubitul ei. Nu avusese o zi prea bună și nici nu era în cea mai bună formă a sa, iar el a vrut să amâne momentul, dar cu toate acestea s-a lăsat dus de val, iar ea a acceptat propunerea fără să stea prea mult pe gânduri. Este foarte fericită pe plan personal, iar asta este tot ceea ce contează.


„Mi-a dat o cutie mare cu un cadou de ziua mea. Am deschis vreo 7 cutiuțe de diferite mărimi și la final a rămas o cutie mică, roșie, și în ea era inelul. Mi-a zis: «Vrei să fii iubita mea toată viața?» Sunt foarte fericită în plan personal“, a povestit Carmen Negoiță, la „Bravo, ai stil”.