Curtea Penală Internațională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin, în data de 17 martie, fiind acuzat de comiterea de crime de război în Ucraina și deportarea copiilor și adulților din țara cotropită de Rusia. Curtea a emis un mandat de arestare și pe numele șefei Comisiei prezidențiale ruse pentru drepturile copiilor, Maria Belova. Așadar, președintele rus riscă să fie reținut dacă iese din țară ori dacă vizitează un stat care nu e prieten al Moscovei. Kremlinul susține că nu recunoaște instanța, iar experții avertizează că o astfel de decizie îi va face lui Putin viața mai grea, devenind, practic, un „lider fugar”. Dar se pare că șeful de stat rus nu ar putea fi arestat dacă ar ajunge, de pildă, în SUA, în pofida mandatului CPI.

CPI, mandat de arestare pe numele lui Vladimir Putin. Președintele rus nu ar putea fi, însă, arestat, în pofida deciziei Curții

„Curtea a emis două mandate de arestare în ceea ce priveşte situaţia din Ucraina. Pentru Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse, şi pentru Maria Lvova-Belova, comisarul pentru drepturilor omului al preşedinţiei ruse, pentru presupusele crime de război privind deportarea copiilor din teritoriul ucrainean ocupat în Federaţia Rusă”, a explicat Piotr Hofmanski, președintele CPI.

Este o hotărâre mai mult simbolică prin care președintele Rusiei devine de facto un lider fugar. Liderul de la Casa Albă, Joe Biden, a salutat decizia CPI, chiar dacă SUA nu a ratificat Tratatul de la Roma din 2000. Deci, dacă Vladimir Putin ar ajunge cândva pe teritoriul american, nu ar putea fi arestat.

„Nu este recunoscută la nivel internațional, nici de noi, dar cred că este un punct de vedere foarte puternic”, a spus Joe Biden, președintele SUA.

Putin ar putea fi arestat în 123 de țări

123 de țări din lume sunt părți la tratat, chiar și România. În cazul în care, prin absurd, Vladimir Putin ar vrea să ajungă în țara noastră, autoritățile ar întâmpina o situație problematică. Ca să intre în țară și să poată fi reținut, Putin ar avea nevoie de viză, lucru valabil pentru toate statele din Uniunea Europeană. Printre țările care nu recunosc jurisdicția CPI se numără Ucraina, Belarus, China sau Israel.

„Aceasta este o decizie istorică care va duce la o responsabilitate istorică. Șeful unui stat terorist și un alt oficial rus au devenit în mod oficial suspecți într-o crimă de război”, a comentat Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei.

Citeste si:
Ciucă este așteptat să-și depună mandatul de premier. Totul depinde...
Ciucă este așteptat să-și...

„Președintele Putin este pus sub acuzare. El a devenit un lider fugar. Iar acest lucru este complicat pentru un lider”, a spus Luis Moreno Ocampo, fost procuror CPI.

Rusia: Mandatul emis de CPI e nul

Oficialii ruși nu recunosc mandatul emis de CPI, afirmând că acesta este nul pentru ei. „Rusia, la fel ca o serie de state, nu recunoaște jurisdicția acestei instanțe și, în consecință, orice decizie de acest fel este nulă și neavenită pentru Federația Rusă din punct de vedere juridic”, a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 19 Martie 2023 - 12 : 03

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.