Proteste violente în Grecia, după accidentul feroviar devastator

„Calmul a revenit acum”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din Salonic, al doilea oraş al ţării.


Alte aproximativ 700 de persoane s-au adunat, joi seară, în fața sediului companiei elene de căi ferate Hellenic Train, la Atena. Protestatarii au ținut un minut de reculegere în memoria victimelor, printre care se numără mulți tineri. Majoritatea victimelor catastrofei erau studenți care se întorceau la Universitatea din Salonic după un weekend prelungit, de sărbătoare, în Grecia.


Cum s-a petrecut accidentul?

Accidentul a avut loc, marți, la ora 23:21, la Tempi, în apropierea orașului Larissa. Trenul de pasageri IC 62, care transporta 354 de persoane, s-a ciocnit cu un tren de marfă când ieșea dintr-un tunel, după ce a părăsit orașul Larissa.

După ciocnire, trei vagoane ale trenului de pasageri au deraiat, iar flăcările au cuprins trenul. În el se aflau mulți studenți, unii dintre ei încă dispăruți. În trenul comercial se aflau două persoane.

În înregistrarea video publicată de presa elenă se vede cum marfarul și trenul de pasageri se află pe aceeași linie, circulând cu o viteză de peste 160 km/h. A urmat un impact frontal uriaș, apoi o explozie.

Datele preliinare din anchetă arată că trenul de pasageri a ajuns pe linia greșită, din cauza unui macaz schimbat eronat. Șeful gării Larissa, care se ocupa de semnalizare, a fost arestat pentru omor din culpă și neglijență și riscă de la 10 ani la închisoare pe viață. El și-ar fi cerut scuze și ar fi recunoscut greșeala în fața anchetatorilor.

Surse citate de Protothema susțin că „din câte am fost informați până acum, șeful de gară le-a spus polițiștilor că a dat ordin de schimbare a căii, care nu a fost implementat de sistem”.


„Având în vedere că incidentul s-a petrecut la aproximativ 25 km de gară și de punctul schimbării căii, dacă șeful de gară și-ar fi dat seama că trenul se mișcă în sens invers, ar fi ordonat ambelor trenuri să se oprească înainte ca acestea să se apropie unul de celălalt”, au adăugat aceleași surse.