Propunerea unui deputat PSD de a opri sprijinul României față de Ucraina după scandalul dragării, editată, apoi eliminată

„ROMÂNIA trebuie să REACŢIONEZE cât se poate de FERM faţă de lucrările ilegale făcute de Ucraina pe Canalul_Bâstroe. Este de-a dreptul revoltător ce face Ucraina, după tot sprijinul primit din partea ţării noastre! Este o sfidare la adresa_României şi a românilor! Şi nu e prima! Amintiţi-vă de Legea minorităţilor care interzice practic învăţământul în limba maternă pentru comunitatea românească din Ucraina.

Războiul cu Federaţia Rusă nu poate fi folosit ca scuză pentru aceste acţiuni anti-româneşti! România trebuie să suspende orice formă de sprijin pentru Ucraina până când Kievul se conforma convenţiilor internaţionale privind Delta_Dunării. Cu astfel de comportamente Ucraina nu are ce căuta în Uniunea Europeană!

Să înveţe întâi să se comporte ca stat european înainte de a cere să devină membru al Uniunii Europene! În UE ne respectăm vecinii şi ne onorăm obligaţiile din convenţiile europene şi internaţionale. Ucraina încă nu a înţeles acest lucru!!!”, afirma deputatul social-democrat luni, în postarea iniţială.


Postarea de pe Facebook, editată în mai multe rânduri

„După mai multe editări, varianta rămasă publică este cea în care afirmația privind întreruperea ajutorului românesc pentru Ucraina este eliminată complet, fiind înlocuită de cea potrivit căreia apartenența la UE implică o serie de obligații. Apartenenţa la UE a Ucrainei vine cu o serie de obligatii, inclusiv respectarea vecinilor, a principiilor şi a tratatelor internationale”, afirmă Chirilă în cea mai recentă formă a postării sale.


Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că mărirea adâncimii în canalul Bârstroe de către Ucraina, pentru navigarea cu un pescaj de 7 metri, reprezintă un lucru nepermis de acordurile internaționale. Oficialul a transmis că va avea, pe 24 februarie, o întrevedere cu ambasadorul Ucrainei la Bucrești, Ihor Prokopchuk, la care va aborda şi acest subiect.


„Nu se pune în balanţă ajutorul pe care trebuie să-l facem, şi umanitar, şi economic, şi nu numai Ucrainei, cu situaţia de la Canalul Bâstroe. La nivelul UE s-a hotărât că singurul canal navigabil din Delta Dunării este Sulina şi, printr-o excepţie, MAE, îndreptăţit, şi-a dat un acord ca la un pescaj de 3,5 să se poată naviga în această situaţie excepţională în care se află Ucraina.

S-a constatat, am văzut cu toţii anunţurile făcute de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din Ucraina, că se poate naviga cu pescaj de 7 metri. Asta înseamnă că acolo s-au făcut nişte lucrări şi s-a mărit adâncimea, lucru nepermis de acordurile internaţionale şi de mediu”, a explicat Marcel Ciolacu, luni la Parlament.


Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, luni, că Ambasadorul Ucrainei la București, Ihor Prokopchuk, a fost invitat, din dispoziția ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la sediul MAE pentru o discuție cu secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota, în care România a cerut părții ucrainene să clarifice cât mai repede diferența de poziționare a Ucrainei între precizările de presă emise în cursul zilei de sâmbătă, că nu efectuează decât lucrări de întreținere pe canalul navigabil al Dunării, şi informaţiile publicate de către Ministerul Comunităţilor, Teritoriilor şi Dezvoltării Infrastructurii al Ucrainei, conform cărora pe canalul Bâstroe adâncimile de navigaţie au ajuns la 6,5 m, de la 3,9 m cât ar fi fost la debutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

MAE a mai spus că ambasadorul Ucrainei a arătat că partea ucraineană nu desfășoară activități de dragare care au ca scop adâncirea căii de navigație, ci doar activități de natură operațională menite să asigure navigabilitatea până în portul Izmail și că partea ucraineană a propus organizarea în perioada următoare a unei reuniuni tehnice între miniterele responsabile pentru domeniul transporturilor din cele două teritorii.