Ministerul Afacerilor Externe respinge ferm poziţia „total inadmisibilă" a Austriei de a vota negativ Decizia privind aderarea României la spaţiul Schengen, la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) şi consideră că „Austria s-a singularizat şi autoizolat în cadrul Uniunii Europene".

MAE, despre votul împotriva aderării României la Schengen din partea Austriei

Într-un comunicat transmis joi, MAE consideră că acest rezultat este "complet injust şi lipsit de orice motivare obiectivă", mai ales în condiţiile în care România a acţionat cu „deschidere şi transparenţă" în relaţia cu toţi partenerii europeni, inclusiv Austria, iar gradul de pregătire a ţării noastre în aplicarea prevederilor acquis-ului Schengen a fost confirmat, în repetate rânduri, de experţii UE şi ai statelor membre, cel mai recent cu prilejul celor două misiuni de evaluare care au avut loc în lunile octombrie şi noiembrie 2022.

„Din păcate, Austria a decis să ignore toate aceste elemente prin votul negativ exprimat astăzi, în contradicţie flagrantă cu poziţia favorabilă exprimată de celelalte state membre şi în pofida demersurilor politico-diplomatice intense derulate pe lângă partea austriacă, la toate nivelurile, prin care partea română a prezentat ministerului de interne şi celorlalte autorităţi din Austria argumente convingătoare, realiste şi pertinente, atât privind nivelul de pregătire tehnică, cât şi elemente concrete privind protejarea frontierei externe a UE", arată sursa citată.

Retail jobs

Totodată, MAE precizează că „poziţia Austriei este cu atât mai inadmisibilă cu cât această poziţie de neacceptare a României a fost exprimată pentru prima dată pe 18 noiembrie 2022".

„Cu două zile înainte, pe 16 noiembrie 2022, Austria exprima sprijin deplin pentru aderarea României în mod formal şi oficial la reuniunea de la Bucureşti a Forumului Salzburg, prin Declaraţia Comună a miniştrilor de interne adoptată cu acel prilej, inclusiv de Austria, text care menţionează "sprijinul, prezentat în acest format, pentru o decizie pozitivă legată de aderarea României, Bulgariei şi Croaţiei în decembrie 2022"", arată MAE.

De asemenea, autoritatea apreciază că invocarea de către partea austriacă a problemei creşterii fluxului migraţionist, ca justificare a opoziţiei faţă de aderarea României la Schengen, este „inacceptabilă, incorectă şi injustă".

Citeste si:
Atenționare de călătorie MAE: Franța, perturbări ale zborurilor pe...
Atenționare de călătorie MAE:...

MAE transmite că toate datele furnizate oficial de Agenţia Frontex a UE indică cu claritate faptul că România nu este pe ruta migratorie a Balcanilor de Vest, nu se confruntă cu o presiune migraţionistă şi nu este o sursă de mişcări secundare migraţioniste.

„Dimpotrivă, România contribuie activ la gestionarea riscului de migraţie ilegală, iar modul exemplar în care a gestionat fluxul de refugiaţi ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei reprezintă o dovadă în plus în acest sens, apreciată de toţi partenerii europeni şi euroatlantici", mai arată sursa citată.

„MAE regretă consecinţele nedorite pe care votul negativ exprimat astăzi de Austria le are asupra unităţii şi coeziunii europene. Cu deosebire în actualul context geostrategic complicat, marcat de războiul Rusiei împotriva Ucrainei şi de încercările persistente ale Rusiei de a fractura unitatea europeană, conduita Austriei reprezintă un semnal politic nedorit privind capacitatea UE de a acţiona în direcţia consolidării construcţiei europene, mai ales în condiţiile în care România a dovedit angajamentul său clar de a contribui activ la consolidarea acţiunii şi integrării europene în baza principiilor solidarităţii şi unităţi", mai transmite Ministerul Afacerilor Externe.

Citeste si:
Noi detalii despre negocierile pentru Schengen. De ce a refuzat...
Noi detalii despre...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 9 Decembrie 2022 - 04 : 12

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.