Cutremur cu magnitudinea 6 în Turcia, miercuri dimineața

Cutremurul a avut loc în jurul orei 4.00 dimineața, ora locală. Epicentrul seismului a fost localizat în provincia Düzce de la Marea Neagră, însă cutremurul a fost resimțit până la Istanbul, la o distanță de aproximativ 200 de kilometri de Düzce şi de Ankara. Agenţia turcă pentru protecţie civilă Afad a transmis că seismul a fost urmat de mai multe replici.

US Geological Survey (USGS) a înregistrat un cutremur cu o magnitudine de 6,1 grade, iar Centrul Seismologic Europeano-Mediteranean (EMSC) a raportat o magnitudine de 6 grade. Cutremurul a fost destul de puternic și a fost resimțit în mai multe orașe din țară.

Primarul oraşului Düzce, Faruk Özlü, a declarat că cetățenii au intrat în stare de panică în momentul în care a început cutremurul, însă deocamdată nu au fost înregistrate victime în urma seismului. Au avut loc mai multe accidente în trafic din cauza panicii conducătorilor autor, iar 22 de persoane au fost rănite, viața lor fiind în afara oricărui pericol. Aceștia au început să alerge și să țipe disperați de frica seismului. De asemenea, nu au fost înregistrate nici daune semnificative ale blocurilor, a mai spus Özlü.

Teritoriul Turciei este situat pe mai multe plăci tectonice, lucru care și determină o activitate seismică mai intensă. Unul dintre cele mai grave cutremure din ultimii ani avut loc în Turcia s-a produs în luna octombrie 2020 în oraşul Izmir de la Marea Egee. În urma seismului, peste 100 de persoane și-au pierdut viața. Experții spun că cel mai probabil, în viitorul apropiat, Istanbulul va fi zguduit de un puternic cutremur. Istanbulul este cel mai mare oraș din Turcia, oraș vizitat în permanență de turiști.