Zelenski, despre următoarele planuri ale armatei ucrainene

Liderul de la Kiev a declarat că au fost decise următoarele planuri militare ale armatei ucrainene, însă acestea nu vor fi deloc pe placul forțelor armate ruse.


„Desigur, nu pot dezvălui exact temele care au fost discutate de personal. Însă majoritatea rapoartelor, rapoarte acceptate şi planuri aprobate definitiv, vor fi pe placul ucrainenilor. Şi cu siguranţă îi vor supăra pe ocupanţi”, a menționat Zelenski în discursul său nocturn.


Zelenski a declarat că principala temă pusă în discuție la reuniune a fost mişcarea trupelor „în sensul eliberării întregului pământ ucrainean şi tot ceea ce este nevoie pentru punerea în aplicare a operaţiunii noastre de apărare”.

De asemenea, președintele țării a afirmat că soldații ucraineni au reușit să doboare şase drone de fabricaţie iraniană. Forțele armate ucrainene sunt din ce în ce mai motivate și determinate să meargă până la capăt și să își reîntoarcă teritoriile pe care au pus stăpânire ocupanții ruși de la începutul invaziei.


Totodată, Zelenski a anunțat că a avut o discuție productivă și cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, căruia i-a adus mulțumiri pentru sprijinul și ajutorul acordat pe tot parcursul războiului. Împreuncă cu acesta a discutat despre următorii pași comuni pentru a elibera țara de invazia rusească care nu face altceva decât să distrugă integritatea statului și să pună stăpânire pe teritoriile dorite de autoritățile de la Moscova.


Zelenski anunță recucerirea a trei localități din regiunea Herson

Preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat miercuri că trei noi sate, ocupate de armata rusă, au fost recucerite de forţele ucrainene în regiunea Herson din sudul ţării.


„Novo-Voskresenske, Novo Grigorivka şi Petropavlivka din regiunea Herson au fost eliberate în ultimele 24 de ore", a afirmat preşedintele Zelenski într-un video postat pe reţelele de socializare.