Navă cu cereale ucrainene se îndreaptă spre Africa
Ministerul Infrastructurii din Ucraina a transmis că nava încărcată cu cereale a părăsit portul ucrainean și se îndreaptă către Africa. Cerealele urmează să fie livrate în Etiopia.
"Nava Brave Commander cu cereale pentru Africa a părăsit portul Pivdenny. În această dimineaţă, cargoul a plecat spre portul Djibouti, unde cerealele vor fi livrate la sosire consumatorilor în Etiopia", a indicat Ministerul Infrastructurii ucrainean pe canalul de Telegram.
La bordul navei se află 23.000 de tone de grâu din Ucraina. Nava a fost închiriată de Programul Alimentar Mondial al Naţiunilor Unite. La momentul plecării navei, în portul Pivdennyi a fost prezent și ministrul ucrainean al Infrastructurii, Oleksandr Kubrakov.
„Sper ca două sau trei nave suplimentare închiriate de ONU să plece în curând.”, a declarat ministrul ucrainean al Infrastructurii, Oleksandr Kubrakov.
Suprafaţa cultivată cu grâu de iarnă în Ucraina ar putea scădea
Roman Slastyon, directorul sindicatului agricol UABC, a afirmat că suprafaţa cultivată cu grâu de iarnă în Ucraina ar putea scădea cu circa 30% - 60% în anul viitor fără sprijin din partea statului şi fără o majorare a exporturilor de cereale. Totuși, Slastyon spune că mai există o speranță pentru ca această problemă să fie rezolvată.
"Există speranţe mari că Guvernul va găsi o posibilitate pentru finanţarea campaniei de însămânţare. Dacă acesta nu se va realiza acum, vom avea probleme serioase ... fără aceste programe şi fără majorarea exporturilor, este de aşteptat să nu fie cultivată 30% - 60% din suprafaţa alocată culturilor de iarnă", a explicat oficialul.
Prima navă cu cereale din Ucraina a fost refuzată de cumpărătorul din Liban
Prima navă cu cereale care a pornit din portul Odesa de la începutul războiului din Ucraina a ajuns la destinație la începutul lunii august, însă cumpărătorul libanez a refuzat să achite.
Luna trecută, Rusia și Ucraina au căzut de acord ca cerealele ucrainene să fie exportate. Acum se caută un alt port unde s-ar putea descărca cerealele după ce cumpărătorul din Liban a refuzat încărcătura din cauza că ucrainenii au întârziat cu livrarea acesteia cu peste 5 luni.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Prima navă ONU încărcată cu cereale ucrainene a pornit spre Africa.