Prima navă cu cereale ucrainene a pornit din portul Odesa

Ministerul turc al Apărării a anunțat că nava cu cereale a pornit din portul Odesa și se îndreaptă către Liban.

"Nava cargo Razoni sub pavilion panamez, încărcată cu porumb, va părăsi portul Odesa cu destinaţia Liban", a precizat Ministerul turc al Apărării într-un comunicat de presă difuzat luni dimineaţa.

De la începutul războiului, aceasta este prima navă comercială care pleacă din portul Odesa. Nava urmează să ajungă la intrarea în strâmtoarea Bosfor marţi la prânz.

"Plecarea altor nave este planificată în limitele coridorului şi formalităţilor convenite", adaugă Ministerul turc al Apărării.

Mai mulți oficiali din cadrul administraţiei prezidenţiale ucrainene au afirmat că la cheiurile porturilor din Marea Neagră se află 17 nave care sunt încărcate cu 600.000 de tone de marfă. Dintre acestea, 16 nave sunt încărcate cu cereale ucrainene și cântăresc aproximativ 580.000 de tone.

În data de 22 iulie, Rusia şi Ucraina au semnat, la Istanbul, un acord care avea drept scop crearea unor culoare sigure pentru a putea exporta cerealele blocate în Ucraina. Acordul a fost semnat pentru o perioadă de 120 de zile, respectiv patru luni. În tot acest timp pot fi transportate cele circa 25 de milioane de tone de cereale înainte de începerea recoltării cerealelor din acest an.

Navele şi încărcătura acestora vor fi inspectate la Istanbul sub autoritatea Centrului comun de coordonare (CCC), care a fost inaugurat în mod oficial săptămâna trecută în capitala Turciei, potrivit acordului semnat pe 22 iulie de către Ucraina şi Rusia. Acordul dintre cele două țări acre acum se află în conflict militar a fost mediat de Turcia şi a ONU.

Anterior, Rusia a blocat tone întregi de grâu cereale din Ucraina și nu le-a permis să fie exportate. În schimbul acestora, rușii au cerut să li se anuleze toate sancțiunile aplicate de Europa, însă autoritățile au refuzat.