Letonia se gândește să reintroducă serviciul militar obligatoriu începând din 2023. Autoritățile letone au renunțat la recrutarea militară după aderarea la NATO. La moment, Letonia are doar 7.500 de soldați în serviciu și membri ai Gărzii Naționale. Letonia este țară vecină cu Rusia, cea care a invadat Ucraina în dimineața zilei de 24 februarie.

Letonia vrea reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Ministrul Apărării din Letonia, Artis Pabriks, a anunțat marți, 5 iulie, intenția de a reintroduce serviciul militar obligatoriu în urma invaziei forțelor armate ruse în Ucraina și desfășurării acestuia.

„Actualul sistem militar al Letoniei și-a atins limitele. În același timp, nu avem niciun motiv să credem că Rusia își va schimba comportamentul”, a explicat oficialul.

După aderarea la NATO, Letonia a renunțat la serviciul obligatoriu militar. Începând din anul 2007, armata Letoniei, țară membră a Uniunii Europene, este formată din militari profesioniști și voluntari din Garda Națională, care slujesc în infanterie cu jumătate de normă în weekend.

Letonia are doar 7.500 de soldați

Letonia are mai puțin de două milioane de locuitori și se învecinează cu Belarus și Rusia. În prezent, țara baltică are doar 7.500 de soldați în serviciu activ și membri ai Gărzii Naționale, sprijiniți de alți 1.500 de soldați NATO.

Potrivit ministrului Apărării, serviciul militar va fi obligatoriu doar pentru bărbați, începând din anul 2023. Gatis Priede, membru al Gărzii Naționale, a declarat că această decizie este una foarte bună, încurajând ideea. Acesta a mai menționat că această lege ar fi trebuit luată în momentul anexării Crimeii de către Rusia, în 2014.

„Este lucrul corect de făcut: să antrenăm mai mulți rezerviști pentru armata noastră și pentru forța generală a NATO, care încă lipsește foarte mult în regiunea nordului Europei și a Mării Baltice”, a declarat el pentru AFP.

Citeste si:
Planul de pace în 10 puncte a lui Zelenski. Putin: „Ucraina poate...
Planul de pace în 10 puncte...

Ministrul leton al Apărării a anunțat că va urma și un proiect de construire a unei baze militare în apropierea orașului Jekabpils, în sud-estul țării, pentru a fi mai aproape de granița cu Rusia decât actuala bază Adazi. Letonia încearcă să ia măsurile de securitate necesare pentru a-și apăra teritoriul și cetățenii săi, deoarece nu se știe cu siguranță care sunt următorii pași ai autorităților de la Moscova.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 7 Iulie 2022 - 11 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.