Un avion care transporta iraniei, reținut în Argentina după ce a provocat suspiciuni cu privire la motivele intrării în țară

Avionul, care transporta piese auto, este blocat pe aeroportul Ezeiza. Autorităţile care se ocupă de probleme de migraţie au explicat într-un comunicat că „atunci când există o suspiciune întemeiată că intenţia reală din spatele intrării (în ţară) diferă de cea declarată în momentul obţinerii vizei (... ) nu va fi permisă intrarea pe teritoriul argentinian''.

Autorităţile locale au dat asigurări că nimeni nu a fost reţinut şi că echipajul a fost cazat în hoteluri cu permis de şedere temporară.

Paşapoartele iranienilor au fost confiscate, dar autorităţile au dat asigurări că le-ar putea recupera dacă părăsesc ţara cu un zbor regulat, în timp ce investigaţiile sunt în desfăşurare.

Ambasadele Iranului şi Venezuelei au fost informate „pe cale diplomatică'', au precizat sursele citate. Argentina consideră încă sensibilă prezenţa la bordul avioanelor a unor pasageri iranieni din cauza alertelor roşii emise de Interpol împotriva unor iranieni acuzaţi că ar avea legătură cu atentatul cu bombă din 1994 asupra centrului AMIA al comunităţii evreieşti argentiniene, care a făcut 85 de morţi şi 300 de răniţi.

Potrivit presei locale, avionul aparţine companiei venezuelene Emtrasur şi a fost achiziţionat în februarie de la compania iraniană Mahan Air, care este cercetată în Statele Unite pentru presupuse legături cu forţele militare de la Teheran.

Iran: Cel puțin 17 morți după ce un tren a deraiat în centrul țării

Cel puţin 17 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 86 au fost rănite miercuri în Iran, săptămâna precedentă, după ce un tren care transporta circa 350 de pasageri a deraiat în apropiere de Tabas, în urma impactului cu un excavator, relatează AFP.

„Şaptesprezece persoane au murit şi alte 86 au fost rănite, dintre care 37 au fost transferate la spital", a anunţat purtătorul de cuvânt al serviciului naţional de salvare Mojtaba Khaledi, citat de televiziunea de stat. Potrivit lui, "bilanţul morţilor ar urma să crească pentru că mai mulţi răniţi sunt într-o stare critică".

Primul bilanţ anunţat a fost de zece morţi. Fotografii difuzate de agenţia ISNA arată un vagon răsturnat pe calea ferată şi alte patru intrate unele în altele.

Potrivit imaginilor difuzate de canalul Iribnews, accidentul s-a produs într-o zonă deşertică din apropiere de Tabas, la 900 km sud-vest de Teheran. Drama s-a produs pe linia care leagă satele Mashhad şi Yazd.

„Trenul, care transporta 348 de pasageri, a deraiat după ce a lovit un excavator" care se afla în apropierea căii ferate, a declarat Mir Hassan Moussavi, responsabil adjunct al Căilor ferate iraniene pentru televiziunea publică. Accidentul s-a produs la ora locală 05.30 (01.00 GMT), potrivit televiziunii de stat.

Potrivit responsabilului cu operaţiunile de salvare, Mehdi Valipour, cinci dintre cele unsprezece vagoane ale trenului au deraiat. După producerea tragediei, ministrul drumurilor şi dezvoltării urbane, Rostam Ghasemi, s-a scuzat pe Twitter faţă de iranieni, declarând că ministerul său este responsabil pentru accident.

Procurorul din Tabas s-a deplasat la faţa locului şi o anchetă a fost deschisă pentru a stabili cauzele accidentului, au precizat media locale. Preşedintele iranian Ebrahim Raisi şi-a exprimat durerea şi a prezentat condoleanţe familiilor victimelor.

În 2016, 44 de persoane au fost ucise şi 82 rănite în coliziunea a două trenuri, între care unul oprit, care au luat foc în nordul Iranului. Şeful companiei feroviare a demisionat şi patru angajaţi au fost arestaţi.

Accidentul cu cel mai sângeros bilanţ a avut loc pe 18 februarie 2004 şi s-a soldat cu moartea a 328 de persoane şi sute de alte răniţi, când un tren de marfă cu încărcătura sa de sulf, combustibil şi fertilizatori a explodat în mijlocul satelor apropiate de oraşul Neishabour, notează Agerpres.