Până atunci, spune Kuleba, Rusia se concentrează asupra războiului și nu va înceta bombardamentele.
”Suntem de acord că o încetare a focului este necesară, dar vă garantez 100% că atunci când Rusia va fi de acord cu o încetare a focului, va fi momentul în care va fi la un pas de înfrângerea sa în război. Şi vor fi de acord cu încetarea focului cu singurul scop de a scăpa de înfrângere, iar înainte de asta războiul va continua", a declarat ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, în cadrul unui briefing după participarea sa la Forumul Economic Mondial, potrivit news.ro.
În acelaşi timp, ministrul a subliniat că, având în vedere situaţia de pe teren şi o analiză a deciziilor Kremlinului, Rusia se concentrează pe război, mai degrabă decât pe diplomaţie.
Kuleba a declarat anterior, la 25 mai, că Ucraina nu va face nicio concesie lui Putin, deoarece strategia de pacificare a acestuia din 2014 până la începutul invaziei la scară largă a eşuat deja şi nu are nicio şansă de succes în viitor.
Donbas, puternic bombardat de ruși. Zelenski reacționează la ”sfatul” lui Kissinger de a ceda teritorii Rusiei
Este a 92-a zi a războiului din Ucraina. Ofensiva rușilor continuă în Donbas unde peste 40 de orașe sunt puternic bombardate, scrie ziare.com.
Zelenski a lansat un atac dur la adresa fostului secretar de stat american Henry Kissinger, după ce acesta a sugerat, marţi, că negocierile de pace ar trebui să vizeze crearea de graniţe de-a lungul "liniei de contact" în Donbas, aşa cum exista în ajunul invaziei ruseşti.
Șeful Statului Major al Apărării, despre introducerea serviciului...
”Indiferent de ceea ce face statul rus, există cineva care spune: «Să luăm în considerare interesele sale». Anul acesta, la Davos, s-a auzit din nou. În ciuda miilor de rachete ruseşti care lovesc Ucraina. În ciuda faptului că zeci de mii de ucraineni au fost ucişi. În ciuda a ceea ce s-a întâmplat la Bucea şi Mariupol. În ciuda oraşelor distruse. Şi în ciuda „lagărelor de filtrare” construite de statul rus, în care se ucide, se torturează, se violează şi se umileşte ca pe bandă rulantă.
Rusia a făcut toate acestea în Europa, dar, totuşi, la Davos, de exemplu, domnul Kissinger (fostului secretar de stat american Henry Kissinge – n.r.) iese din trecutul profund şi spune că o bucată din Ucraina ar trebui să fie dată Rusiei”, a spus preşedintele ucrainean.
Citeste si:Macron vrea înfrângerea Rusiei în Ucraina, nu zdrobirea ei
„Domnul Kissinger iese din trecutul profund şi spune că o bucată din Ucraina ar trebui să fie dată Rusiei. Ca să nu existe o înstrăinare a Rusiei de Europa. Calendarul domnului Kissinger se pare că nu este 2022, ci 1938, iar el a crezut că vorbeşte cu o audienţă nu la Davos, ci în ceea ce era atunci Munchen”, a spus el.
„Apropo, în anul real 1938, când familia domnului Kissinger fugea din Germania nazistă, acesta avea 15 ani”, a adăugat Zelenski.
Henry Kissinger a sugerat, în mesajul său, că Ucraina ar trebui să cedeze Rusiei teritorii, pentru a pune capăt războiului.
„Nu este vorba de un conflict de stat. Negocierile trebuie să înceapă în următoarele două luni, înainte de a crea tulburări şi tensiuni care nu vor fi uşor de depăşit. În mod ideal, linia de demarcaţie ar trebui să fie o revenire la status quo ante”, sugerând aparent că Ucraina ar trebui să accepte să renunţe la o mare parte din Donbas şi Crimeea.
Citeste si:Evgheni Prigojin a murit, după ce avionul în care se afla s-a...
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
5 jocuri de jucat cu copiii în zilele ploioase
Sursa: garbo.ro
-
Oana Radu a pierdut în instanță în fața fostului soț, Cătălin Dobrescu!...
Sursa: kudika.ro
-
Patronatele Bancare și federațiile sindicale au semnat noul Contract Colectiv...
Sursa: futurebanking.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Soarele răsare din Vestul României: Județul Arad pregătește un nou parc...
Sursa: wall-street.ro