Chinezii au ieșit și în stradă

Autoritățile din China încearcă să țină sub control un uriaș focar de COVID-19 în Shanghai, astfel că iau toate măsurile necesare în acest sens cu care cetățenii nu sunt de acord și din cauza cărora s-au revoltat. Unii au început să strige de la balcoanele caselor lor, alții nu s-au temut și au decis să iasă în stradă pentru a-și exprima opinia și pentru a se face auziți. Oamenii legii au instalat chiar și niște garduri, pentru a restricționa deplasarea populației potrivit BBC, lucru care i-a enervat și mai tare pe chinezi.

Se pare că gardurile respective au apărut din senin în fața clădirilor în interiorul cărora oamenii se află în carantină, nevând bineînțeles voie să iasă. Locuitorii nu au primit niciun fel de explicație, iar asta nu este tot se pare că măsurie împotriva COVID-19 vor deveni din ce în ce mai aspre făcând obligatorii noi teste, au anunţat sâmbătă autorităţile de la Beijing.

Autorităţile chineze şi-au intensificat și politica "zero COVID", efectuând testări în masă şi impunând lockdown-uri de îndată ce apar primele cazuri. Mai mult de atât, începând cu data de 5 mai, un test COVID negativ efectuat în ultima săptămână va fi obligatoriu pentru a intra în "numeroase locuri publice şi pentru a lua mijloacele de transport în comun", potrivit unui anunţ publicat pe contul de WeChat al capitalei.