Armele pe care țările membre NATO le-au trimis Ucrainei pentru a se apăra de armata rusă

Marea Britanie

Regatul Unit a anunțat deja că va trimite rachete antinavă de tip Starstreak. Sunt arme cu rază scurtă de acțiune, care cântăresc 20 de kilograme și pot lovi ținte de până la 7 kilometri. Tot de acolo vor ajunge în Ucraina vehicule blindate și 800 de rachete antitanc.


Cehia

Autoritățile cehe au hotărât să ajute Ucraina cu tancuri T72. Blindatele, proiectate în fosta Uniune Sovietică, sunt dotate cu un tun de 125 de milimetri și cu o mitralieră antiaeriană. Tot Cehia a decis să trimită și sisteme de rachete Strela 10.


Slovacia

Autoritățile slovene pun la bătaie sistemul antiaerian S 300, care poate detecta ținte până la 300 de kilometri distanță și distruge rachete de croazieră, balistice, cât și avioane.


Turcia și UE

De asemenea, pe lângă toate aceste sisteme militare, trebuie trecute în revistă și dronele turcești Baikratar și dronele kamikaze donate de americani. Mai mult, Uniunea Europeană a aprobat 450 de milioane de euro ca ajutor militar direct acordat Ucrainei, bani care vor fi folosiți pentru a cumpăra sisteme de apărare antiaeriană, arme individuale antitanc și muniție. Totodată, alte 50 de milioane de euro sunt prevăzute pentru carburanți și echipamente de protecție.


„Flux constant” de ajutoare militare oferite Ucrainei

Ajutorul militar oferit Ucrainei de către țările vestice, pentru a face față conflictului militar, este de o amploare fără precedent. Principalul ajutor vine de la Statele Unite, dar războiul început în 24 februarie a determinat chiar și UE să trimită ajutor militar.

SUA au oferit Ucrainei, din 2014 încoace, când Rusia a invadat pentru prima dată unele părți ale țării, asistență de securitate în valoare de peste 3 miliarde de dolari, iar aproximativ o treime din această sumă a fost trimisă în ultimul an, conform NYT.

Pe lângă această valoare, un alt aspect relevant este viteza cu care ajutorul militar ajunge în Ucraina în această perioadă. Un ajutor de 350 de milioane de dolari aprobat de președintele americanJoe Biden, în data de 26 februarie, a fost livrat în proporție de 70% până pe 4 martie, iar restul a ajuns câteva zile mai târziu. Transporturile din SUA au avut nevoie de săptămâni pentru a trece prin birocrația de la Washington și apoi pentru a fi livrate pe teren.