O mamă ucraineană ar fi fost violată în mod repetat de soldații ruși înainte de a fi ucisă

Soldații ruși ar fi răpit o mamă ucraineană din casa ei și ar fi violat-o în mod repetat înainte de a o omorî. Trupele din Cecenia au fost acuzate că s-au aliniat la lunga listă de acte revoltătoare a Rusiei în Ucraina, de la începutul războiului, în data de 24 februarie.

Se presupune că Tetiana Zadorozhniak ar fi fost luată de membrii batalionului Kadyrov tocmai când se pregătea să își părăsească locuința din Makariv, sat situat lângă Kiev. Forțele militare cecene ar fi dus-o într-o casă din apropiere, unde au ținut-o prizonieră timp de câteva zile.

Ulterior, femeii i-a fost tăiat gâtul, iar trupul i-a fost îngropat în grădina din spate a clădirii, în jurul datei de 15 martie. Soldatul cecen care ar fi ucis-o ar fi fost executat de armata rusă.

Un videoclip îngrozitor arată cearșafuri de pat însângerate în interiorul casei jefuite, lăsate în urmă de soldații ceceni care ar fi violat-o pe mamă. Vecinii au mărturisit că nu au putut-o ajuta pe Tetiana, deoarece și ei erau reținuți în propriile case, fiind amenințați cu moartea dacă încercau să plece.

Cu un an în urmă, Tetiana și-a pierdut soțul din cauza noului coronavirus. Acum, câinele familiei a fost surprins stând singur, așteptându-și stâpânii, în pragul casei, conform dailystar.co.uk.


Jake Sullivan: Atacurile ruse împotriva civililor din Ucraina „sunt crime de război”

Consilierul american pentru securitate națională Jake Sullivan spune că rapoartele privind torturarea și uciderea unor civili ucraineni sunnt „îngrozitoare... de-a dreptul șocante, dar nu surprinzătoare”, conform ABC News.

Oficialul a declarat că, înainte de începerea conflictului militar, rapoarte desecretizate ale serviciilor de informații „au indicat că există un plan de la cele mai înalte niveluri ale guvernului rus de a viza civilii care se opun invaziei”.

„Deci este ceva planificat”, a spus el, completând că este posibil ca unele unități să fi acționat fără ordine din partea liderilor lor, frustrate de opoziția armatei ruse.


„Cred că unele dintre aceste unități s-au angajat în aceste acte de brutalitate, aceste atrocități, aceste crime de război, chiar și fără ordin de sus. Dar nu vă înșelați, problema mai mare a crimelor de război și atrocităților pe scară largă din Ucraina se află la mâna Kremlinului și a președintelui rus”, a mai susținut acesta.


Întrebat dacă actele comise de forțele moscovite sunt un genocid, așa cum a sugerat premierul britanic Boris Johnson, care a mers săptămâna trecută la Kiev pentru a se întâlni cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, Sullivan a marcat că Departamentul de Stat ia de obicei această decizie după o investigație și o analiză juridică.


„Dar să lăsăm legalitățile deoparte pentru un moment... Cred că toți putem spune că acestea sunt atrocități în masă. Sunt crime de război”, a spus el.