„Un rus adevărat nu se rușinează niciodată de Rusia”, a declarat Dmitri Peskov după ce a fost întrebat ce părere are despre sloganul „Mi-e rușine că sunt rus”, care a fost lansat în Rusia, dar și în alte țări din străinătate după ce forțele ruse au atacat Ucraina și duc un război de mai bine de două săptămâni.
Peskov a spus că cei care îndrăznesc să spună aceste cuvinte nu sunt patrioți adevărați. „Dacă cineva spune așa ceva, pur și simplu nu e rus”.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a mai afirmat că aceste propagande anti-rusești s-au intensificat în majoritatea țărilor din Occident și speră ca liderii țărilor să poată ține în frâu și să oprească această atitudine înverșunată la adresa poporului și autorităților ruse.
Război Ucraina - Ziua 16
Rusia și Ucraina intră în ziua 16 de război, iar situația rămâne tensionată. Miniștrii de Externe rus și ucrainean s-au întâlnit, joi, în Turcia, pentru prima dată de la începutul conflictului armat. Cele două părți nu au făcut niciun progres cu privire la încetarea focului.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski anunță că a cerut guvernului de la Kiev să demareze un program de reconstrucție pentru toate orașele „distruse de ruși”, în vreme ce autoritățile din Mariupol, oraș încercat de bombardamente rusești în ultimele zile, anunță că rezervele de mâncare scad simțitor.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Rusia se dezice de cetățenii care sunt contra războiului din Ucraina: „Un rus adevărat nu se rușinează niciodată de Rusia”.