Tânăra nu a reușit să își convingă mama că e război

O locuitoare din Harkov a încercat să îi explice femeii care i-a dat viață că trupele armate ruse nu au atacat numai obiective militare, ci și civili. I-a spus acesteia că oameni nevinovați mor, își pierd casele pe care rușii le distrug bombardându-le, dar femeia nu a crezut nimic din ce i-a spus tânăra care a ajuns la concluzia că atât mama sa, cât și cei mai mulți dintre locuitorii Rusiei au fost „spălați pe creier”.

Mai mult de atât, tânăra din Ucraina i-a trimis mamei dovezi clare cu ceea ce se întâmpla la momentul actual în țara ei și nu a fost crezută nici așa. Mama ei i-a spus că uciderea civililor sigur s-a întâmplat din greșeală, deoarece soldații au mers să îi elibereze, nu să îi ucidă.


„Nu am vrut să-mi sperii părinţii, dar am început să le spun direct că civilii şi copiii mor. Şi, chiar dacă ei sunt îngrijoraţi pentru mine, îmi spun că probabil este un accident, că armata rusă nu ar trage niciodată în civili”, a povestit tânăra, potrivit alephnews.ro.


Oleksandra are doar 25 de ani, locuieşte la Harkov și se teme pentru viața sa. Vorbește des cu mama sa, dar femeia nu crede că viața fiicei sale este în pericol.


„Părinţii mei înţeleg că este în desfăşurare o operaţiune militară. Dar îmi spun: «ruşii au venit să vă elibereze. Nu vor strica nimic, nu se vor atinge de voi. Ei ţintesc doar obiective militare»”, a mai povestit ea.