NATO, G7 şi UE a decis să organizeze o reuniune a miniștrilor de externe în contextul invaziei Rusiei asupra Ucrainei. La întrunire va participa și șefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, care a declarat că este alături de poporul ucrainean.
"Nu vom abandona niciodată poporul ucrainean în voia sorţii", a declarat Bearbock.
Baerbock a dat asigurări că persoanele din zona de conflict vor beneficia de asistenţă umanitară urgentă şi alte materiale de sprijin, iar sancţiunile care au fost întocmite la adresa Rusiei vor fi aplicate integral și se va răspunde conform legilor.
Putin își distruge singur țara
Şefa diplomaţiei germane a menționat că singurul lucru pe care l-a obținut Putin pornind acest război este suferința oamenilor de rând, a celor care nu au nici o vină în fața ambițiilor sale politice. Putin nu face altceva decât să își distruga propria țară.
"După cum am făcut noi recent la New York (la Adunarea Generală a ONU), vom continua să-i arătăm, economic şi politic, că el trebuie să se aştepte la sistarea comerţului şi la o izolare globală a Rusiei, dacă va continua pe această cale. Războiul lui împotriva Ucrainei va duce de asemenea la ruină propria lui ţară", a mai spus Bearbock.
Scopul lui Putin este clar, să acapareze întreaga Ucraină.
"Nu mai există îndoială în legătură cu obiectivul final al lui Putin: întreaga Ucraină", a spus aceasta. "Pentru el, acesta este un joc perfid, pentru poporul din Ucraina este o luptă pentru a rămâne în viaţă", a subliniat şefa diplomaţiei germane.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Șefa diplomaţiei germane: „Vladimir Putin își distruge singur țara”.