O zi la morgă pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate

Potrivit noii legislații rutiere din Republica Moldova, conducătorii auto care au fost prinși băuți la volan sunt obligați să petreacă o zi la morgă.

Această nouă regulă are scopul de a-i face pe șoferi să înțeleagă consecințele iresponsabilității lor și să nu mai consume alcool dacă au de gând să conducă mașina.

Programul Drink and Drive a fost aplicat în Moldova din anul 2019 și până astăzi a înregistrat rezultate pozitive. Numărul șoferilor prinși beți la volan pentru a doua oară după ce au fost la morgă a scăzut considerabil.


Amenda a fost transformată în zile în folosul comunității

Interacțiunea directă cu o secție de morgă și toate procedurile care au loc acolo într-o zi obișnuită a avut un impact colosal asupra șoferilor. Pentru unii dintre ei, experiența a fost traumatizantă, o lecție pentru întreaga viață.

Totodată, amenda rutieră care era aplicată pentru această încălcare, pe care nu toți șoferii o achitau, a fost transformată în zile în folosul comunității.

"De la implementarea acestui program mai avem un singur caz de recidivă. Un caz din 600 de subiecți care au parcurs programul probațional și au ajuns să stea o zi la morgă" a declarat Andrei Iavorschi, directorul Inspectoratului Național de Probațiune din Moldova.