Jason Momoa, devenit celebru pentru interpretarea personajului Aquaman, şi Lisa Bonet, cunoscută pentru opiniile sale antivaccinare, şi-au anunţat despărţirea în urmă cu o săptămână, relatează online ziarul spaniol ABC. Deşi căsnicia lor a durat cinci ani, cei doi actori sunt împreună de peste 16 ani.

Jason Momoa și Lisa Bonet și-au anunțat despărțirea după 16 ani de relație și 5 de căsnicie

Jason Momoa (42 de ani) a devenit cunoscut după participarea sa în serialul "Game of Thrones", în timp ce pe Lisa Bonet (54 de ani), publicul o ştie din serialul "The Cosby Show", unde o interpreta pe fiica celebrului comediant, căzut în prezent în dizgraţie, după ce a fost condamnat pentru abuzuri sexuale.

Jason Momoa este cel care a făcut anunţul pentru milioanele de fani de pe reţelele de socializare, printr-o postare în care a dezvăluit că familia lui "nu poate face excepţie" de la actualele "vremuri de transformare", precizând că, deşi drumurile lor în căsnicie se despart, dragostea lor "va continua şi va evolua".

Lisa Bonet este celebră şi pentru controversatele sale opinii cu privire la vaccinare. În opinia sa, vaccinurile pot provoca în timp leucemie, scleroză multiplă şi pot genera inclusiv sindromul morţii subite.

Pentru a-şi putea continua vieţile separat, "cu demnitate şi onestitate", Jason Momoa a precizat: "Ne eliberăm unul pe celălalt pentru a fi ceea ce suntem şi pentru a putea evolua. Devoţiunea faţă de copiii noştri rămâne neclintită şi sfântă", a adăugat el.

Cei doi sunt au împreună o fată, Lola (14 ani), şi un băiat, Nonoa-Wolf (13 ani).

Când s-au cunoscut, în 2005, Lisa era divorţată de cântăreţul Lenny Kravitz, cu care are o fiică, actriţa Zoë Kravitz.

Jason nu era cunoscut pe vremea aceea, însă interpretarea lui Khal Drogo, în primul sezon al serialului "Game of Thrones", l-a propulsat la faimă. Actorul era obsedat de Lisa, încă de la vârsta de 8 ani, şi era fanul ei numărul unu. S-a încăpăţânat să o cucerească, şi a reuşit.

Citeste si:
Ce mesaj a publicat Naomi Hedman după ce Florin Ristei a confirmat...
Ce mesaj a publicat Naomi...

Actriţa a mărturisit, într-un interviu, că atunci când s-au întâlnit, el a ridicat-o în braţe ca pe un fulg şi a plecat cu ea pe umeri. "Stilul omul cavernelor!", a spus ea, amintind că Jason are 1,93 metri înălţime şi cântăreşte 110 kilograme, în timp ce ea are 1,57 metri şi 47 de kilograme.AGERPRES.

Motivul pentru care cei doi s-au separat

Surse apropiate cuplului au dezvăluit în presa internațională că succesul de care Momoa se bucură a dus la separarea celor doi. După „Aquaman”, cariera actorului a înflori, astfel că acesta a dorit să se concentreze pe acest aspect în detrimentul familiei.

Momoa lipsea mult de acasă, iar soția lui refuza să îl urmeze. Mulțumită cu viața din Los Angeles, Lisa Bonet nu a vrut să îi fie alături partenerului pe platourile de filmare, lucru care a dus la ruptură.

Citeste si:
Reacția Chinei în fața acuzațiilor FBI privind originea COVID-19....
Reacția Chinei în fața...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 22 Ianuarie 2022 - 11 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.