Un polițist american de origine română a fost împușcat de opt ori în timpul unei misiuni în SUA. Tyler Moldovan, un tânăr polițist în vârstă de 22 ani, patrula într-un complex de apartamente în jurul orei 02.00 noaptea, după ce poliţia a fost anunțată că o maşină circulă haotic, cu viteză excesivă în zona respectivă. Suspectul s-a ascuns pe terasa unui apartament și a împușcat de opt ori în direcția polițistului.
Unul dintre gloanțe i-a nimerit în cap. Acum, Tyler Moldovan se află în stare critică la spital. Medicii fac tot posibilul ca să îi salveze viața polițistului. Șeful Poliției din Phoenix, Jerry Williams a dezvăluit câteva informații despre acest caz.
„Ceilalți polițiști aflați la fața locului au reușit să-l imobilizeze pe suspect. Nici unul dintre aceștia nu a reușit să deschidă focul”, transmite Jerry Williams.
Familia tânărului a emigrat în SUA înainte de Revoluția din 1989Sergentul Vincent Cole a declarat că atât colegii polițiști, cât și întreaga comunitate sunt alături de Tyler Moldovan.
„După cum am spus și mai devreme, pot să vorbesc despre sentimentele ofițerilor polițiști, despre grija pe care o poartă oamenilor din comunitate”, spune acesta.
Tyler Moldovan este fiul unei familii de români care au emigrat în Statele Unite înainte de Revoluția din 1989. Tânărul lucrează la poliția statului Arizona cîn calitate de ofițer, din luna martie, imediat după ce a absolvit Academia de Poliție.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului VIDEO Un polițist american de origine română a fost împușcat de opt ori. Medicii se luptă să îi salveze viața.