Regina Elisabeta a II-a a fost surprinsă recent mergând cu ajutorul unui baston la o ceremonie la Westminster Abbey.
Regina Elisabeta a II-a a apărut cu un baston la un eveniment
La evenimentul de la Westminster Abbey, suverana britanică a purtat o ţinută vestimentară albastră, un palton şi pălărie asortată. Regina a participat la ceremonia organizată la Londra cu ocazia centenarului Royal British Legion, o organizaţie care îi sprijină pe soldaţii şi veteranii din armata britanică.
Regina a folosit o intrare laterată pentru accesul în biserică, și nu intrarea principală, care este mai îndepărtată de altar. Palatul Buckingham a refuzat să comenteze această situație. Nu se știe din ce cauză suverana ar fi recurs la sprijinul unui baston.
Moartea prințului Philip
Regina Elisabeta a II-a este cel mai longeviv monarh al Marii Britanii, aproape șapte decenii de domnie. Starea de sănătate a monarhului este foarte bună, având puține probleme de-a lungul vieții. Anul viitor în luna mai este planificat jubileul de platină al reginei, care va marca 70 de ani de când a devenit monarhul Marii Britanii.
În această primăvară, în luna aprilie, cu puțin timp înainte de a împlini vârstă de 100 de ani, soțul reginei, prințul Philip, s-a stins din viață.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Românii de la Rottaprint se extind în internațional: comenzi în 14 țări, în 2023
Sursa: retail.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
Transformă-ți grădina într-un paradis: 10 obiecte de decor potrivite pentru...
Sursa: garbo.ro
-
Premieră pentru Revolut: Lansează refinanțarea creditelor
Sursa: futurebanking.ro
-
Psihologii dezvăluie cele 15 calități pe care femeile le caută în bărbații cu...
Sursa: kudika.ro
-
Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei: Nu îmi pun...
Sursa: wall-street.ro