Formaţiunea preşedintelui rus Vladimir Putin a acumulat 38,75% din voturi, conform rezultatelor obţinute după deschiderea buletinelor în 9% din birourile de vot, conform Comisiei Electorale Centrale.
Potrivit Comisiei electorale, Rusia Unită devansează Partidul comuniştilor (KPRF), care a obţinut deocamdată 25,06% din sufragii.
Partidul Liberal Democrat (LDPR) al lui Vladimir Jirnovski a acumulat 9,67%, în timp ce o formaţiune recent apărută pe scena politică rusă "Oamenii noi", a proprietarului Faberlic, Aleksei Neceav, a obţinut 7,90 % din sufragii, situându-se înaintea partidului Rusia Justă, care a acumulat 6,68% din voturi, conform agenţiilor de presă ruse.
Potrivit unui sondaj realizat la ieşirea de la urne, Rusia Unită acumula 45,2% din voturi, situându-se înaintea comuniştilor, cu 21% din sufragii.
La precedentele alegeri legislative în 2016, Rusia Unită obţinuse 54,2%, în timp ce Partidul Comunist - 13,3%, aceştia din urmă par să-şi fi îmbunătăţit scorul la actualul scrutin.
Opoziţia anti-Putin a fost practic exclusă de la aceste alegeri. În replică, simpatizanţii opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi au chemat alegătorii să voteze pentru candidaţii cei mai bine poziţionaţi pentru a-i învinge pe cei ai Rusiei Unite, adeseori comunişti.
Ultimele secţii de votare s-au închis la 18:00 GMT în Kaliningrad, o enclavă rusă în Europa, încheind un maraton electoral de trei zile. Rusia se întinde pe 11 fusuri orare.AGERPRES.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Alegeri în Rusia | Primele rezultate: Ce partid conduce în alegerile legislative.