Al cincilea vaccin autorizat de Rusia

Vaccinul EpiVacCorona-N a fost adăugat în Registrul de Stat al Medicamentelor din Federaţia Rusă. Acest ser a fost dezvoltat de institutul de cercetări ştiinţifice Vector din oraşul siberian Novosibirsk.

Joi, autorităţile ruse au raportat 820 de decese asociate COVID-19 la nivel naţional într-o singură zi, care reprezintă un nou record de la începutul pandemiei. Rusia are o populaţie de aproximativ 146 de milioane de locuitori, potrivit Agerpres.

Vaccinarea anti-Covid în Rusia

La moment, au fost administrate 78,1 milioane de doze de vaccin, fiind vaccinați cu schema completă 35,2 milioane de cetățeni. Din întreaga populație, doar 24,4% sunt vaccinați complet.

Vaccinul Sputnik-V este cel mai recunoscut și utilizat vaccin creat de ruși. Acesta este administrat în mai multe țări precum Republica Moldova, Bulgaria, Belorus, Serbia.