Un președinte s-a vaccinat anti-Covid cu a treia doză
Preşedintele în vârstă de 54 de ani, care primise două doze de vaccin chinezesc Sinovac, a primit de această dată o doză de vaccin Pfizer într-o şcoală gimnazială transformată într-un centru de vaccinare lângă Palatul Naţional din Santo Domingo.
"Cer întregii populaţii să continue să se vaccineze cu prima şi a doua doză, iar a treia pentru a-şi întări imunitatea. Acest lucru ne va permite să reintrăm în normal", le-a spus el jurnaliştilor prezenţi la centrul de vaccinare.
Ţară cu 10,5 milioane de locuitori, Republica Dominicană a înregistrat aproape 340.000 de cazuri de COVID-19, dintre care aproape 4.000 de decese, de la începutul pandemiei, potrivit cifrelor oficiale.
Sub 5,4 milioane de cetățeni s-au vaccinatPuţin sub 5,4 milioane de persoane, sau mai mult de jumătate din populaţie, au primit prima doză de vaccin, în timp ce peste 3,8 milioane (mai mult de o treime din populaţie) au primit a doua doză.
Ţara din Caraibe a lansat o campanie pentru a treia doză de vaccin anti-COVID-19 la începutul lunii iulie, însă până acum mai puţin de 250.000 de persoane s-au prezentat. Autorităţile sanitare au justificat necesitatea unei a treia doze prin apariţia noilor variante de coronavirus, informează Agerpres.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Președintele unei țări a primit a treia doză de vaccin anti-COVID-19.