Consiliul municipal a luat această decizie care urmează să intre în vigoare la începutul lunii septembrie, au relatat marţi agenţia norvegiană de ştiri NTB şi postul NRK.
Potrivit medicilor de la Spitalul Universitar din Oslo, printr-o astfel de interdicţie ar fi putut fi prevenite sute de răniri pe perioada verii.
Mai multe companii de închiriere au luat deja decizia de a menţine parcate trotinetele electrice în nopţile din weekend sau de a introduce limite de viteză când este întuneric.
Dintre toate oraşele importante din Europa, Oslo deţine cel mai mare număr de trotinete electrice pe cap de locuitor, conform datelor NTB. Numărul acestora a crescut cu aproape un sfert până la aproximativ 25.700 în ultimele trei luni, conform relatării.
Cel puţin două treimi dintre trotinetele electrice urmează să dispară de pe străzi, numărul acestora urmând să fie redus la 8.000, conform hotărârii, informează AGERPRES.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Interzicerea trotinetelor electrice pe timpul nopții! Ce capitală a implementat această regulă.