Mariah Carey, Cher şi Halsey se numără printre vedetele din industria muzicală care şi-au exprimat solidaritatea faţă de cântăreaţa Britney Spears, în urma mărturiei depuse miercuri în instanţă de vedeta pop americană în cadrul unui proces ce vizează anularea tutelei sale judiciare, informează DPA.

Mariah Carey și Chef și-au exprimat solidaritatea față de Britney Spears

Miercuri, Britney Spears a cerut în cadrul unei audieri anularea tutelei judiciare în virtutea căreia activităţile şi activele ei financiare sunt controlate de tatăl artistei, Jamie Spears, din anul 2008. Într-o intervenţie telefonică în timpul acelei audieri, Britney Spears a făcut următoarea declaraţie: "Nu sunt fericită. Sunt chiar furioasă, întrucât este o nebunie, iar eu sunt deprimată. Plâng în fiecare zi".

În declaraţia ei, Britney Spears a dezvăluit dificultăţile fizice şi emoţionale pe care a fost forţată să le suporte în timpul acestei tutele, care i-a fost impusă prin ordin judecătoresc. Astfel, artista a spus că familia ei a obligat-o să susţină un concert în Las Vegas deşi avea febră foarte mare, a plasat-o sub tratament cu litiu, care a făcut-o să se simtă "ca în stare de ebrietate", şi a insistat ca ea să folosească dispozitive intrauterine pentru prevenirea sarcinilor.

Tutela judiciară - cunoscută şi sub numele de tutelă legală - are menirea de a le proteja pe persoanele care nu pot să aibă grijă singure de ele însele, precum vârstnicii, infirmii şi oamenii cu tulburări mintale. Audierea de miercuri a avut loc la tribunalul Stanley Mosk din centrul oraşului Los Angeles. Mai mulţi artişti au publicat mesaje pe Twitter în semn de solidaritate cu Britney Spears, miercuri, iar printre ei s-au aflat Cher, Mariah Carey, Halsey, Tinashe, Liz Phair şi Brandy.

Cher a dezvăluit că îi va contacta telefonic pe reprezentaţii administraţiei americane pentru a le vorbi despre procesul cântăreţei Britney Spears: "Voi încerca să le telefonez. S-ar putea să nu ajung până la ei... dar voi încerca".

Citeste si:
Britney Spears renunță la activitatea de pe scenă pentru o perioadă
Britney Spears renunță la...

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Liz Phair a deplâns situaţia în care se află Britney Spears: "Cel mai vechi truc din manualul patriarhatului: Să declari o femeie nebună şi să obţii controlul asupra activelor şi proprietăţilor ei".

Halsey a spus că speră "din toată inima ca Britney să fie eliberată din acest sistem abuziv" şi a criticat "pe oricine care crede că are autoritatea, ca instituţie sau ca individ, să controleze sănătatea reproductivă a unei persoane".

"Nu ştiam că pot să depun o petiţie pentru ca tutela judiciară să se încheie", a mărturisit Britney Spears în timpul mărturiei sale de miercuri. "Sincer, nu am ştiut asta. Am făcut mai mult decât trebuia. Nu le datorez nimic acestor oameni. Am oferit un acoperiş, haine şi hrană unor oameni în tot acest timp. Este demoralizant procesul prin care am trecut", a adăugat vedeta pop. AGERPRES.

Citeste si:
Orban: Salut victoria partidului Acțiune și Solidaritate;...
Orban: Salut victoria...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.