Opera de artă a fost vândută cu 1,25 milioane de euro (1,48 milioane de dolari), a anunţat casa de licitaţii Ketterer.

Specialiştii estimaseră iniţial că tabloul avea o valoare de 300.000 de euro.

Acuarela a fost scoasă la vânzare dintr-o colecţie privată din Germania.

Cu o compoziţie geometrică strictă, aceasta este una dintre cele mai căutate opere de artă realizate pe hârtie de Kandinski, conform casei de licitaţii.

Acuarela a fost expusă în timpul vieţii lui Kandinski (1866-1944) în mai multe oraşe, inclusiv Berlin, Paris şi Stockholm. Ultima expoziţie la care a fost prezentată a avut loc în 1932, a precizat casa de licitaţii.

Artistul ar fi înmânat această pictură unui comerciant de artă care a vândut-o în 1949, potrivit specialiştilor.