„Am avut o plimbare lungă, ea a fost foarte generoasă. Nu cred că s-ar simți insultată dar mi-a amintit de mama mea, în ceea ce privește aspectul ei și generozitatea”, le-a declarat Biden reporterilor înainte de a urca la bordul Air Force One pentru a zbura la Bruxelles, relatează Insider.
Biden și prima doamnă Jill Biden au fost invitați la Castelul Windsor, reședința oficială a reginei aflată la doar 32 de kilometri distanță de Londra, după summitul G7 din Cornwall.
Elisabeta a II-a i-a întâmpinat pe 13 iunie pe soții Biden într-un careu al castelului unde cuplul a fost salutat de Primul Batalion de Grenadieri ai reginei.
Biden a afirmat că monarhul britanic i-a pus întrebări cu privire la alți câțiva lideri mondiali în timpul întrevederii.
„A vrut să știe cum sunt cei doi lideri cu care - cu cel care urmează să mă întâlnesc, domnul Putin - și a vrut să știe despre Xi Jinping”, a relatat Biden care urmează să se întâlnească miercuri cu Vladimir Putin la Geneva.
Președintele american le-a spus de asemenea reporterilor că a invitat-o pe regină la Casa Albă dar nu a precizat dacă aceasta a acceptat pe loc invitația.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Joe Biden, despre regina Elisabeta a II-a: „Mi-a amintit de mama mea”.