Bulgaria renunță la purtarea măștii în unele spații închise

„Constatăm o scădere a noilor infecţii şi dat fiind valul de căldură din această vară intenţionăm să luăm măsuri pentru a relaxa purtarea măştii în unele spaţii închise'', a declarat a anunţat Aleksandr Zlatanov, adjunct al ministrului sănătăţii bulgar.

Angajaţii din micile restaurante şi cafenele vor putea lucra fără a purta mască sanitară în cazul în care sunt vaccinaţi complet împotriva COVID-19. Purtarea măştilor sanitare va rămâne obligatorie în marile magazine, în clădirile administrative de mari dimensiuni şi în transportul public.

După vârful din aprilie al celui de-al treilea val al pandemiei de COVID-19, Bulgaria a înregistrat o scădere semnificativă a numărului noilor cazuri. Joi au fost raportate doar 131 de cazuri noi în ultimele 24 de ore.

Vaccinarea în Bulgaria

Ţara are cea mai redusă rată de vaccinare din Uniunea Europeană, cu numai 665.000 persoane vaccinate din populaţia de 7 milioane. Guvernul interimar de la Sofia a deschis unităţi speciale de vaccinare în parcuri pentru a facilita accesul oamenilor la vaccinurile anti-COVID-19.

De la începutul pandemiei, Bulgaria a raportat un total de 419.990 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, printre care 17.872 cazuri fatale, informează Agerpres.