Anunțul președintelui francez a fost făcut în ziua în care Franța a eliminat criteriile de vârstă şi cele asociate stării de sănătate și și-a deschis campania de vaccinare pentru toți adulții.

„La fel ca Brigitte şi cu mine, ca 25 de milioane de francezi deja, mergeți să vă vaccinați! Pentru a ne proteja, pentru a-i proteja pe cei dragi'', a scris președintele francez pe Twitter, potrivit France24. Îndemnul a venit după un prim mesaj în care a precizat simplu: „Vaccinat!''.

Emmanuel Macron, în vârstă de 43 de ani, a contactat Covid în luna decembrie. El a fost testat pozitiv pe 17 decembrie şi soţia sa şapte zile mai târziu.

În Franta, vaccinarea a fost deschisă de luni pentru toţi adulţii, indiferent de vârstă, în conformitate cu recomandările autorităţilor sanitare.

Macron nu a precizat ce vaccin i-a fost administrat.