„Este într-adevăr foarte emoționant. Mă tot gândesc că este grozav să reușesc, în cele din urmă, să mă reconectez la viață, să cânt, să mă distrez. Este un moment important”, a spus Oriana Pastrana.

Madrilenii au ieșit la plimbare pe străzi. Chiar dacă veselia este mare, grijile nu au dispărut de tot. Anul pandemic le-a luat oamenilor curajul de a se bucura de libertate.

„Libertate! Doar fiind aici și văzând toată această mulțime. Este totuși un pic înfricoșător, din cauza COVID. Dar vreau să mă simt bine în jurul acestei muțimi de oameni. Asta ne place să facem aici în Spania, în întreaga lume. Vezi că toți oamenii se bucură de acest moment, nu?“, a spus Juan Cadavid.