Mai mult, secretarul american al apărării a anunţat că SUA vor desfăşura un număr suplimentar de 500 de militari în Germania.

„L-am informat pe ministru (apărării german) în legătură cu intenţia noastră de a desfăşura cu titlu permanent circa 500 de militari americani suplimentari în regiunea Wiesbaden (vest) începând din această toamnă”, a afirmat Austin într-o declaraţie de presă comună cu omologul său german, Annegret Kramp-Karrenbauer, care la rândul ei a calificat anunţul drept „un semnal foarte puternic de unitate”, potrivit AFP.

Totodată, şeful Pentagonului a anunţat că SUA nu vor lăsa Nord Stream 2 să impieteze relaţiile cu Germania.

Proiectul de gazoduct, care ar urma să lege Rusia de Germania via Marea Baltică, a fost criticat intens de Washington, care a afirmat că acesta va creşte dependenţa Europei de livrările de energie din Rusia, notează Agerpres.