Clinicile ar urma să funcţioneze de la începutul anului 2022. Jordan, care a crescut şi a urmat liceul la Wilmington, a donat anterior suma de şapte milioane dolari clinicilor din oraşul Charlotte, pentru a susţine comunităţile vulnerabile. El este proprietarul francizei Charlotte Hornets.
''Sunt foarte mândru de încă un parteneriat cu Novant Health pentru extinderea modelului Clinicii de Familie care să permită un acces mai bun la serviciile medicale vitale în oraşul meu natal. Oricine ar trebui să aibă acces la servicii sanitare de calitate, indiferent de locul în care trăieşte sau dacă are sau nu asigurare. Wilmington are un loc special în inima mea şi este îmbucurător că pot oferi ceva înapoi comunităţii care m-a susţinut în timpul vieţii mele'', a spus Jordan, 57 ani, într-un comunicat.
În luna iunie, înainte de reluarea sezonului în NBA, Jordan şi brandul Jordan au anunţat o donaţie de 100 de milioane de dolari pe o perioadă de 10 ani, care va fi utilizată pentru a "asigura egalitatea rasială, justiţia socială şi un acces mai mare la educaţie".
Michael Jordan a fost inclus în Naismith Memorial Basketball Hall of Fame în 2009, după o carieră de 15 sezoane la Chicago Bulls, cu care a câştigat de şase ori NBA, şi Washington Wizards, informează Agerpres.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Michael Jordan a donat 10 milioane de dolari pentru construcția a 2 clinici de sănătate.