Primele camioane care transporta vaccinul anti COVID-19 au ieșit pe porțile fabricii de producție Pfizer din Michigan. Dozele de vaccin au fost scoase din congelatoare și ambalate în recipiente speciale, înainte de a fi trimise către 145 de centre de distribuție de pe tot teritoriul american.

Inițial vor fi livrate aprox. 3 milioane de doze, iar prioritatea vor fi lucrătorii din domeniul sănătății și rezidenții căminelor de îngrijire medicală.

Marți vaccinul va ajunge în 425 de centre de distribuție, iar până la sfârșitul anului vor fi distribuite peste 14 milioane de doze. În lunile ianuarie și februarie ale anului viitor, cantitatea livrată va ajunge la 80 de milioane de doze, a anunțat Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor. Cu peste 300.000 de decese și peste 16 milioane de cazuri de îmbolnăvire, Statele Unite sunt cel mai puternic lovite de pandemia de coronavirus.

Agenţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA (FDA) a acordat vineri o autorizație de utilizare de urgență a vaccinului, dezvoltată de Pfizer și BioNTech, care s-a dovedit a avea 95% eficiență în prevenirea bolii, într-un studiu în stadiu târziu.

Vaccinul pentru prevenirea COVID va putea fi administrat persoanelor cu vârsta de 16 ani și peste, a mai arătat Agenţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA.

Marea Britanie a început oficial campania de vaccinare a populației cu serul Pfizer - Biontech, marți, 8 decembrie. În primă fază sunt vizate cadrele medicale, angajații din aziluri și bătrânii de peste 80 de ani. Prima persoană din Marea Britanie care a primit vaccinul anti-COVID este o bătrână în vârstă de 90 de ani din Irlanda de Nord.

Margaret Keenan, din orașul Wnniskillen, a fost vaccinată la Spitalul Universitar din Coventry, declarând că se simte „foarte privilegiată” să fie printre primele persoane imunizate împotriva SARS CoV-2.

„Mă simt atât de privilegiată să fiu prima persoană vaccinată împotriva COVID-19. Este cel mai bun cadou timpuriu pe care mi l-aș fi putut dori pentru ziua de naştere, pentru că asta înseamnă că, în sfârșit, pot să petrec timp cu familia și prietenii, după ce am fost singură în cea mai mare parte a anului", a spus nonagenara potrivit antena3.ro.