Kaavan urmează să fie transferat duminică într-o rezervaţie din Cambodgia, încheindu-se astfel trei decenii de condiţii precare în care a trăit acest animal. El a fost ţinut în lanţuri într-o mică incintă a grădinii zoologice Marghazar din Islamabad. Elefantul asiatic avea 1 an când a sosit din Sri Lanka în 1985.

„Cher va fi sâmbătă la grădina zoologică pentru a-l vedea pe Kaavan înainte relocare”, a declarat Mohamed Saleem, un purtător de cuvânt al Ministerul pentru Schimbările Climatice din Pakistan, potrivit Agerpres.

Situaţia lui Kaavan a atras atenţia comunităţii internaţionale, una dintre vedetele impresionate de soarta sa fiind cântăreaţa şi activista pentru drepturile animalelor Cher, principala voce pentru relocarea lui Kaavan.

Programul cântăreţei la sosirea în Pakistan este ţinut secret din motive de securitate, au declarat oficiali din Ministerul de Externe pakistanez.

Kaavan a fost un cadou oferit Pakistanului de guvernul din Sri Lanka, a declarat Anis Rahman din cadrul Islamabad Wildlife Management Board.

Drepturile animalelor sunt departe de a reprezenta o prioritate în Pakistan. Sute de animale exotice au fost importate sau crescute în captivitate în ultimii ani în această ţară. Adeseori, pakistanezii bogaţi se laudă pe reţelele de socializare publicând fotografii şi înregistrări video care îi arată însoţiţi de lei în automobile de lux.