Curtea Supremă a confirmat pedeapsa pronunțată inițial de Tribunalul Provincial Tarragona și, în același timp, l-a condamnat și pe bărbat la aceeași pedeapsă pentru tratament degradant, victimă fiind, de asemenea, amanta lui, scrie presa locală.

Această poveste a început la finalul anului 2012, atunci când bărbatul de origine spaniolă și-a cunoscut amanta la biserică, aceasta fiind tot de naționalitate română. Relația lor secretă a durat aproximativ un an, până când bărbatul a hotărât să o aducă pe noua sa parteneră în casa soției sale. În timp ce aceștia se aflau în pat, nevasta a apărut pe neașteptate, i-a lovit pe cei doi și i-a fotografiat.

Femeia furioasă, l-a obligat pe soțul ei să își fotografieze amanta dezbrăcată, pentru ca mai apoi să o dea afară din casă fără haine și să o amenințe folosindu-se de fotografiile făcute.

Umilită și agresată, amanta a făcut plângere împotriva celor doi, iar toată povestea s-a încheiat abia acum. Pe lângă cele 6 luni de închisoare, aceștia trebuie să plătească daune morale în valoare de 600 de euro.