Evacuarea din districtul Mauritz al oraşului din landul Renania de Nord-Westfalia a fost necesară pentru a permite examinarea în cele mai mici detalii a cinci bombe neexplodate din Al Doilea Război Mondial, în trei locaţii. După aceasta, genişti vor dezamorsa în acelaşi timp orice obiect potenţial periculos.

"Aceasta este una dintre cele mai mari operaţiuni de evacuare din istoria Germaniei", a declarat duminică dimineaţa maiorul Markus Lewe.

În acest scop, au fost înfiinţate mai multe adăposturi de urgenţă, precizează Agerpres.

Descoperirea unor bombe datând din ultimele luni ale celui de-Al Doilea Razboi Mondial este un lucru aproape obişnuit în Germania, deseori autorităţile recurgând la evacuări din motive de siguranţă.

În 2017, au fost evacuate 65.000 de persoane în timpul celei mai importante operaţiuni de acest tip din perioada postbelică, o bomba britanică de 1,4 tone fiind descoperita la Frankfurt.