Potrivit The Independent, două iahturi și-au pierdut cârma și un membru al echipajului s-a ales cu vânătăi în urmă impactului puternic, iar alte ambarcațiuni au fost avariate.

Cel mai recent eveniment s-a produs vineri, 11 septembrie, în zona Coruna, pe coasta de Nord a Spaniei. Halcyon Yachts se îndrepta spre Marea Britanie când o balenă ucigașă a izbit barca de cel puțin 15 ori. Echipajul nu a avut de ales și a decis să renunțe la cursă și să se întoarcă în portul de plecare pentru reparații.

Oamenii de știință încearcă să înțeleagă acest comportament agresiv al orcilor. Aceștia susțin că balenele ucigașe sunt mamifere curioase și inteligente și este normal să fie atrase de ambarcațiuni și să le urmărească îndeaproape, ba chiar să interacționeze cu cârma. Dar, astfel de atacuri repetate și violente sunt atipice.


Comportamentul agresiv, un semnal de alarmă al unei specii aflate în pericol

Oamenii de știință încă nu au înțeles pe deplin ce cauzează aceste manifestări de agresivitate. Balenele ucigașe sunt, în mod normal, curioase, dar pașnice.

Aceștia cred că acest comportament ar putea fi un indicator al stresului resimțită de această specie aflată în pericol.

Autoritățile maritime din Spania au lansat mai multe avertismente în care le cer navigatorilor să păstreze distanța în zonele în care au fost semnalate incidentele.